Monday, July 22, 2019

Nici măcar nu mi-am dorit brelocul ăla până nu m-ai întrebat dacă îl vreau. Nici măcar nu am vrut să mi-l faci cadou. Voiam să mi-l cumperi și să ți-l plătesc. Tu ai spus că vrei să mi-l faci cadou. Deși am insistat să îți dau ceva la schimb. Totuși, am acceptat să rămână cadou din partea ta. Numai că deși am vrut să ne vedem tu ai spus că nu ai timp. Și când te-am întrebat azi de breloc mi-ai spus că l-a văzut colega ta și i l-ai dat ei. Deși mi l-ai promis mie. Nici măcar nu mi-am dorit porcăria aia de breloc și acum bocesc din cauza lui, pe lângă toate chestiile care se întâmplă în viața mea în momentul de față. Ai spus că îmi iei altul. Ceea ce nu înțelegi tu e că eu nu mi-aş fi dorit niciodată brelocul respectiv dacă nu m-ai fi întrebat tu dacă îl vreau. Nu vreau să simți că ai vreo obligație față de mine și nu vreau  niciun cadou, nici de la tine, nici de la nimeni. Nu mai vreau să mă atașez de nicio persoană. Cele la care țin acum au deja de 200 de ori mai multă forță asupra mea decât le-ar trebui ca să mă distrugă. Și la cum evoluează lucrurile în ultima vreme, cred că asta urmează să se întâmple. Urmează să fiu distrusă.

Thursday, July 4, 2019

Echilibristica pe un fir de panza de paianjen

Ma surprinde si pe mine cat de usor pot lasa lucruri marunte sa ma destabilizeze. Cum poate o chestier nesemnificativa sa imi smulga bucati din suflet si sa le arunce la intamplare. Cum incerc sa le pun la loc si atunci cand pare ca reusesc intervine alt nimic si ma strica la loc. Tot ce vreau e sa fiu intreaga. Si aparent asta e singurul lucru care nu imi iese.

Wednesday, July 3, 2019

Exercitii de respiratie


Nici macar nu stiu de ce imi pasa. De ce ma doare ? De ce naiba de fiecare data cand cred ca sunt bine, ca in sfarsit m-am vindecat apare ceva, cineva hotarat sa imi distruga echilibrul. Echilibrul asta atat de fragil pe care ma chinui sa il construiesc de ani de zile, dar aparent nu reusesc. De ce daca nu te mai iubesc si pe el nu l-am iubit niciodata, totusi amandoi aveti puterea de a ma rani cu cuvinte marunte? De ce nu pot fi indestructibila, asa cum incerc mereu sa iii conving pe ceilalti si pe mine ca sunt? Oare chiar te-ai prefacut? Chiar nu ti-a pasat de toate momentele in care eu am incercat sa fiu romantica si draguta? Cu ce te-ar fi ajutat daca te-ai prefacut? Ai fi fost mai castigat in vreun fel? Cu ce te-ar fi ajutat? De ce sa te fi prefacut cand tot ceea ce era mai important in relatia noastra fusese faptul ca aveam incredere absoluta unul in celalalt si ne spuneam tot ceea ce ne deranja?

“S-a prefacut…”, a spus el.

“I-a iesit foarte bine…”, am raspuns eu incercand sa arat ca nu imi pasa asa mult. El nu ma cunoaste. Poate nici tu nu ma cunosti de fapt. Poate ca nimeni nu na cunaoste cu adevarat. Dar voi plange in coltul meu, ascultand melodiile mele preferate pana cand voi ajunge sa cred in propriile mele minciuni si din sufletul meu va radia increderea. Pana atunci, sa va ia naiba pe amandoi.